Presa, Iordanescu si Budescu…

In ajunul unui meci foarte important, cel cu Ungaria, se pare ca nu ne dezmintim. O presa inflamata, ca un colon iritabil, aruncandu-si dejectiile in toata lumea. Specialisti si analisti laolalta emit idei, argumentand, facand analogii. Ce ma distreaza e ca toti analistii sunt de fapt antrenori esuati pe marginile profesiei, fosti cavaleri ai fluierului ajunsi invitati permanenti in studiouri de televiziune, plini pana la refuz de noua lor persoana, sau niste umili ziaristi calificati la locul de munca (lucru incercat si de actualul pseudoantrenor al Stelei). 

Toata lumea e cu tunurile pe selectionerul Romaniei, in limbajul de lemn al acestei prese muribunde si rautacioase ca o baba aflata la adapostul usii intredeschise prin care se uita pe scara blocului, securizata de faimosul zavor lantuit.
Mijlocasul sau atancantul sau omul de atac al Astrei are un inceput senzational de sezon pe toate fronturile in care echipa din Giurgiu a fost angrenata. Bomboana a fost dubla impotriva lui West Ham. O echipa de rezerve insa, asa cum au declarat atunci in cor aceeasi avocati infocati, aparatorii de acum ai capitanului Astrei, deci, nu e aceeasi dubla ca in cazul in care ar fi fost reusita cu echipa de titulari obisnuiti. Dar si atunci am fi gasit ceva : ba un virus tropical, ba o bacterie strecurata prin farfuriile englezilor, ba un pat prea tare la hotel, ba romancele cele frumoase. Am fi gasit o explicatie la neputinta lui West Ham, oricare alta in afara celei normale, ca Astra a jucat bine si Budescu i-a condus la victorie. 
Totusi, mi se pare ca se exagereaza cam mult. Pana la urma e decizia selectionerului. El stie ce face, el raspunde. Asta e pozitia lui, pe care ar trebui sa o respecte si presa. Care ne monteaza, ne manipuleaza sau macar incearca : e nationala Romaniei nu a lui Iordanescu. Acuma, facem referendum? Si Banca Nationala tot a Romaniei e? Facem referendum? Nu! Pentru ca ne simtim ametiti de cifre si algoritmi de calcul. Dar la fotbal se pricepe toata lumea. Dar doar un idiot ar invata soimul sa zboare si popa sa duca paharul la gura. 
Bineinteles ca si „generalul” are probleme cu selectia, cu aria, cu circumferinta, cu ideile fixe, cu riscurile, cu batranetea, cu amintirile unei „optimi” cu Argentina lui Batistuta, si cu altele. 
Sa nu uitam ca in 94 Gica Craioveanu a ramas acasa, in 98 starul Frantei, Eric Cantona nu a fost selectionat, in 2002 lui Mario Jardel, cel mai bun atacant din lume la acea ora, i-a fost refuzat un titlu mondial dupa Luiz Felipe Scolari l-a „sarit din schema” pentru campionatul asiatic. 
Oricare ar fi decizia lui Iordanescu, sper ca fie una inspirata pentru ca avem nevoie de victorie, si nu stiu cat ne mai putem baza pe norocul din ultimele meciuri cu vecinii nostri.

Articolul 'Presa, Iordanescu si Budescu…' nu are nici un comentariu

Fii primul care comenteaza acest articol!

Scrie ceva despre acest articol

Adresa de email nu va fi publicata.

Web development by Roweb

Blog de fotbal online