„Minunea” Timisoara

O dovada a faptului ca avem un campionat din ce in ce mai slab este si parcursul Timisoarei. ACS Poli Timisoara, o echipa cu doua mari minusuri la inceputul campionatului : o penalizare de 14 puncte si un lot de divizia B. Dar asta nu a fost neaparat vina lor. Timisorenii au aflat ca vor participa in prima liga dupa ce a inceput campionatul din cauza a trei lucruri : regulamente proaste si interpretabile, lipsa de coloana vertebrala si de asumare a unor decizii radicale dar bune pentru competitie si disperarea lui Moraru de a se agata de ele pentru a vinde Rapidul pe ultima suta de metri.
Daca eram parior, sigur as fi pariat ca Timisoara retrogradeaza, iar acum as fi stat cu mari emotii. Inca nu au iesit din hora retrogradarii si mai e cale lunga pana sa se declare salvata.
Principalii artizani ai acestui traseu sunt conducatorii echipei. Nu cei de pe la birouri, ca aia sunt vai de capul lor, ci aceia de mai aproape. Conducatorul de pe banca si cel din teren. Atat Ionut Popa cat si Marius Croitoru sunt oameni cu state vechi in fotbal, dar fara performante notabile. Nici asta nu ar fi notabila neaparat peste ani de zile (daca ar reusi minunea), dar pentru noi, cei care am urmarit acest campionat ar fi intr-adevar o performanta extraordinara.
Pana la Timisoara, cariera lui Ionut Popa luase o traiectorie descendenta (semana putin cu a lui Grigoras, care si el se chinuie de cativa ani sa revina cu un oarecare succes in Liga 1). Trei ani de pauza si o escala de un sezon in Liga a doua, pana sa revina la ACS Poli.
Prima intrebare a unui om care urmareste fotbal si care aude de Marius Croitoru este : “Croitoru, ala care a jucat si pe la Steaua?” Da, ala este. A jucat acum vreo zece ani la Steaua. Un sezon. Nu a reusit sa marcheze. Nu ca acum ar fi vreun golgheter. Spunem ca vrem sa promovam tineri si sa nu mai aducem straini dar mie asta mi se pare un deziderat utopic. Iar ce face Marius Croitoru la Timisoara la 36 de ani mi se pare unul din argumentele solide care vin in sprijinul acestei afirmatii.
Fara sa le luam din merite, ce face Timisoara acum este si una din consecintele nivelului extrem de scazut din Liga 1. Se poate spune ca daca te mentii cativa ani in Liga 1 poti prinde o conjunctura favorabila chiar si pentru o lupta la titlu.
Cu ASA Targu-Mures si Pandurii ca si desfiintate, ACS Poli are posibilitatea de a mai obtine credit pentru inca un sezon in Liga 1. Dar pana la vara mai e cale lunga si cine stie ce surprize vom mai avea.
Sursa Foto : btonline.ro


Articolul '„Minunea” Timisoara' nu are nici un comentariu

Fii primul care comenteaza acest articol!

Scrie ceva despre acest articol

Adresa de email nu va fi publicata.

Web development by Roweb

Blog de fotbal online