Mihai Teja – noul Dica?

Iei de la Gaz Metan, joci ca Gaz Metan. Iei de la Dunarea, joci ca Dunarea. O idee simpla, neinteleasa insa de un om cu o gandire arhaica, un bigot ce persista in greseala, asa cum se spune. Or, asta e diavolicesc, dupa un dicton latin. Precrestin evident. Dar nu cred ca omul in cauza il stie, pentru ca dadea repede comanda de niste slujbe si numara mai abitir mataniile grecesti. Sau, cine stie, nu mai persista si facea treburile profesionist si pragmatic.
Becali a dat impresia ca se grabeste, bineinteles “fortuit” (dupa vorba altui mare erudit din fotbal, tot intr-un context stelist, nestiind ca nu inseamna fortat ci intamplator) de faptul ca avem o pauza scurta de iarna si trebuie facuta o strategie, desi sigur a facut-o pana acum “patriarhul” Stelei. A facut o lista scurta : Reghecampf, Alexa, Teja si cica Edi. Apoi, in lipsa primului si a ultimului, ocupati cu diverse, era normal ca “lupta” sa se dea intre Alexa (desi un nume care nu se putea asocia pana acum in niciun fel cu Steaua inafara de recomandarea familiei Reghecampf, fiind binecunoscuta “prietenia” dintre Ana-Maria si pletosul antrenor originar din Timisoara) si Mihai Teja (un fost secund al Stelei si o mai veche cunostinta a patronului, care a declarat in modul sau caracteristic : “Sunt prieten cu taica-sau!”).
Si eu, ca majoritatea microbistilor, imi doresc ca Teja sa reuseasca la Steaua, dar, din pacate, s-a inhamat la o munca in care este posibil ca eficienta sa dispara. Adica toata strategia unui meci sa fie data peste cap de un moft de moment al patronului, si totul sa se duca dracului. Desi cred ca va exista intelegere intre cei doi pentru ca deja atunci cand vii la Steaua stii cu cine ai de-a face, iar anii in care Becali schimba doi-trei antrenori pe sezon sunt departe. Si-a dat seama cum sta treaba si din dorinta de a se “face voia lui”, adica a Dumnezeului Atotputernic, refuza sistematic aducerea unui antrenor cu experienta, care ar putea crea o echipa si valorifica potentialul jucatorilor tineri, care deja incep sa nu mai fie chiar atat de tineri.
Daca Becali il va proteja mai mult pe Teja, si cred ca o va face, avand in vedere apartenenta lor la comunitatea macedoneasca, lumea nu il va percepe pe acesta la fel ca pe Dica. Care a fost total expus dupa declaratiile patronului si dupa unele intrebari de-a dreptul rautacioase ale reporterilor, terminand cu cea mai proasta scuza invocata de cineva care se pretinde profesionist : “Sa se gandeasca domnul Becali ca am si eu familie si se uita la noi”. “Sa se gandeasca domnul judecator ca am si eu familie si sufera cand ma vede la puscarie, chiar daca am omorat pe cineva”. La fel de penibil suna.
Pana una-alta, primul transfer din era Teja se anunta promitator : Andreeeei Cristeaaaaa! Ce spuneam la inceput? Aaaaa, transferi de la Iasi, joci ca Iasi. Simplu!
Sursa foto : libertatea.ro



Articolul 'Mihai Teja – noul Dica?' nu are nici un comentariu

Fii primul care comenteaza acest articol!

Scrie ceva despre acest articol

Adresa de email nu va fi publicata.

Web development by Roweb

Blog de fotbal online