Fotbalul de azi – un bun de consum?

In viata asta data pe repede inainte, in care traim pentru a consuma tot ( nu mai traim clipele, ci vrem doar sa le consumam consemnadu-le in cateva clisee pe retelele de socializare cersind atentie si aprecieri ), mi se pare ca si fotbalul a devenit un bun de consum. Daca pana acum 10 ani sa zicem asteptam un meci cu sufletul la gura, acum suntem bombardati de meciuri din toate partile, pe toate canalele se sport. Fotbalul a devenit comercial, tacticizat, musculos, alergator, si din pacate, din ce in ce mai putin spectaculos. Cred ca cel mai spectaculos fotbal a fost la sfarsitul anilor 90 si inceput de anii 2000. Se juca un fotbal placut, jucatorii aveau tehnica, nu cred ca vedeam atatea lufturi sau suturi direct in aut de poarta. 

Avem galactici si extraterestri, dar parca nu au nimic din minunatia fostilor fotbalisti. Nu ei sunt adevaratii galactici si extraterestri, ei sunt niste robotei care joaca o partitura bine definita, fiecare acopera o zona de teren, si nu se gandesc decat la cum sa isi imbunateasca performantele (fara a se gandi la spectacol), cum sa isi optimizeze cifrele (statistica a devenit un criteriu important si la transferuri), cum sa gaseasca contracte bune, uneori punand performanta in planurile urmatoare. Cateodata arata ca acei muncitori dezumanizati din giganticele abatoare asiatice, in care toti arata la fel, asemanatori cu furnicile. 
Numarul 10 clasic a disparut de mult din fotbalul modern, acel jucator talentat, capricios, un dispecer de pase verticale dintr-o singura atingere, care gasea cele mai surprinzatoare rezolvari pentru o faza de atac. A fost inlocuit de alti mijlocasi, demifondisti, care nu gresesc o pasa tot meciul, dar aia e de doi metri, de niste extreme de picior invers care au facut ca centrarile din alergare sa fie lasate in seama fundasilor, acestia la randul lor fundasi centrali la baza, care ori nu ajung in pozitie de centrare ori nu au tehnica necesara. 
Mari probleme si cu un numar 9 veritabil, putine echipe mai avand asa ceva. Intr-adevar e bine sa ai un atacant cu tehnica dar, nu poate fi si cel care paseaza si cel care are ultima atingere. Atacurile sunt formate acum din patru jucatori, care de multe ori de calca pe picioare in preajma careului advers, extremele intra in centru, acolo unde sunt deja ceilalti doi, inconjurati de toti oamenii defensivi de la echipa adversa. 
Bineinteles ca lucrurile nu stau chiar asa, e o opinie personala, a unui om care isi doreste mai mult fotbal spectacol, un fotbal ofensiv, cu jucatori tehnici, fara jocuri din 3 in 3 zile in care sa vedem alt prim 11 la aceesi echipa, un interes mai mare a jucatorilor pentru campionatele europene sau mondiale, jucatori tineri si entuziasmanti, nu blazati de 35 – 36 de ani ( desi nu e o varsta inaintata ), care nu se indura sa renunte la veniturile din fotbal, ajungand sa se faca de ras prin campionate experimentale si sa traiasca din amintiri. 
Finale de cupa jucate in tarile arabe sau in orientul indepartat, in SUA, turnee in toate tarile facute strict din ratiuni economice, de cateodata doar distantele prea lungi fac ca jocurile sa aiba un interval de cateva zile.
Da, cred ca si fotbalul isi pierde din substanta. Frumusetea jongleriilor cu balonul a fost inlocuita de adevarate trialuri de atletism. 
Cu toate ca sunt in prim plan si toata lumea vorbeste despre ei, in acelasi timp toata lumea suspina dupa Zinedine Zidane, Louis Figo, Ronaldo brazilianul, Rivaldo, Augustine Okocha, Thiery Henry, Roman Riquelme. 
Asta ca sa nu ii amintim pe cei vechi, care faceau sute de mii de oameni sa vina la stadion numai ca sa le priveasca magia. 
Da, fotbalul a devenit si el un bun de consum, la care ne uitam ori cu nebunia pariorului (pe care il intereseaza doar un singur rezultat, cel pus de el), ori cu mania suporterului de a injura echipa adversa, si de prea putine ori ne delectam cu un meci, in care disparem in timp si spatiu. 
Iar invazia asta de meciuri televizate, nu ne mai face sa asteptam un meci cu sufletul la gura, pentru ca peste cateva ore avem altul, si apoi altul. Si e posibil ca audienta sa scada intr-un final, datorita suprasaturarii.
Cred ca ar trebui sa se reinventeze cumva (desi asta ar trebui sa se intample constant), nu prin organizare de CM in Qatar sau mai stiu pe unde, nu prin conducatori de foruri cu caractere indoielnice care, sub pretextul globalizarii isi ating interesele meschine.
Cred ca ar trebui un ” back to basics „, o reevaluare a valorilor fundamentale ale sportului, a ce inseamna el in societatea noastra, cateodata lasand latura mercantila la o parte, facand loc bucuriei de a-l urmari si de a-l practica, cu toate beneficiile care vin de aici. 

Articolul 'Fotbalul de azi – un bun de consum?' nu are nici un comentariu

Fii primul care comenteaza acest articol!

Scrie ceva despre acest articol

Adresa de email nu va fi publicata.

Web development by Roweb

Blog de fotbal online