CSM Poli Iasi – Gaz Metan Medias. Mai avem si play-out.

Mai avem si play-out in acest fotbal care isi va decide campioana la TAS si care poate si falimenta daca “brutarul scapatat” castiga procesul cu Federatia. Ba chiar am avut si un derby, partida din CSM Poli Iasi si Gaz Metan Medias. Au castigat moldovenii la limita daca privim tabela, dar au ratat cel putin alte doua situatii incredibile de a marca.

Aducerea lui Eugen Neagoe a fost inspirata, in cazul in cazul in care a fost ideea lui Prunea, putem spune ca isi merita cel putin o parte din contractul fabulos pe care il castiga la Iasi (30 de mii prima de instalare, 6 mii pe luna si 15 mii prima daca CSM Poli termina in primele noua echipe din campionat, sume in euro evident, desi cred ca nu era rau nici in lei). Cu freza, discursul si mimica aproape identice cu cele ale lui Piturca, ma asteptam ca Iasiul sa joace in stilul nationalei Romaniei din mandatul in care cei doi au pregatit-o. Dar m-am inselat, CSM Iasi chiar a jucat un fotbal bun in acest play-out, iar antrenorul oltean al moldovenilor a gasit pana acum cheia care sa ii asigure, cel putin pana acum, locul 1. E adevarat ca beneficiaza si de aportul unor jucatori cu experienta in Liga 1. Oamenii din atac se misca bine, cuplul dintre Andrei Cristea si Bojan Golubovic este un destul de original in fotbalul actual. Ajutati din spate de Bole si in seara asta de Pantiru (de obicei joaca Stefanescu), au reusit sa ameninte serios defensiva Gazului, e adevarat, una cu niste jucatori destul de modesti.

Jocul nu a avut mare istoric, Iasiul a deschis repede scorul prin Bole, care a reluat din apropiere centrarea lui Pantiru. Ne obisnuise cu goluri mai frumoase ungurul, ca cel din partida trecuta, dar pe el cred ca il intereseaza mai mult eficienta. Un jucator dorit evident de cine altcineva decat de patronul Stelei. A mai obtinut si un penalty ratat de Cristea, a mai avut si o ocazie imensa in finalul primei reprize si, spre norocul lui si al Iasiului, Gaz Metan nu a reusit sa egaleze. Au mai avut si o bara iesenii in final, cand Stefanescu a “bagat mingea in centru” si Ovidiu Bic a incercat si a reusit pana la urma sa respinga, chiar daca era sa isi incununeze evolutia cu un autogol.

Cand vad jocul lui Gaz Metan, o echipa care a cochetat foarte mult timp cu prezenta in play-off, ma intreb ce s-a intamplat. Poate si plecarea lui Llullaku, cel care cred ca va reusi sa castige un titlu de golgheter surprinzator. Din doua motive : primul ca nu era un fotbalist care marca atat de mult sezoanele trecute si, al doilea, a jucat numai in campionatul regulat. Poate si insolventa, poate si faptul ca echipa trebuie schimbata din temelii. Cand il vad pe Eric cu mingea la picior mi se pare ca il vad pe Maradona la meciurile demonstrative. Atat de gras si de lent este, in ciuda calitatilor tehnice evidente. Sau cu niste kilograme in plus, cum se spune acum, pentru ca niste cuvinte din DEX au devenit brusc peiorative. La fel si rezervele, care au devenit jucatori mai putin utilizati.

Una peste alta a fost un meci placut, Iasiul isi consolideaza pozitia de lider, Neagoe e pe un drum bun, Prunea ia si prima de 15 mii, totul merge “struna” in capitala Moldovei. Numai ce se vede la suprafata.

P.S. Ganea nu a reusit imposibilul la ASA desi incepuse promitator, Pandurii reintra si ei in cursa pentru evitarea retrogradarii, un lucru imposibil la un moment dat. Dar nimic nu e imposibil in fotbal. Mai ales in fotbalul nostru.
Sursa foto : prosport.ro



Articolul 'CSM Poli Iasi – Gaz Metan Medias. Mai avem si play-out.' nu are nici un comentariu

Fii primul care comenteaza acest articol!

Scrie ceva despre acest articol

Adresa de email nu va fi publicata.

Web development by Roweb

Blog de fotbal online