Atletico – pragmatism si romantism

O finala fara Ronaldo. Ne-am obisnuit atat de mult cu el marcand in fiecare meci incat atunci cand nu inscrie ni se pare ca nu joaca. Atletico a parut descumpanita in primele minute, Realul a avut doua ocazii chiar la fazele fixe, punctul forte al “atleticilor”. A reusit sa inscrie la una din ele si ma asteptam ca scorul sa fie mai mare dupa cum mergeau lucrurile. Abia dupa pauza au reusit cei de la Atletico sa creeze pericol si au reusit sa impinga meciul in prelungiri, nu inainte ca bara sa se opuna la sutul lui Griezzman intr-o faza in care poate centralul a dat penalty in compensatie, dupa ofsaidul in care s-a aflat capitanul Realului la golul de 1 – 0. O faza care insa ar fi avut acoperire orice decizie lua arbitrul. Atacantul sustine ca proteja mingea si a fost lovit, fundasul sustine ca a vrut sa degajeze si a gasit piciorul atacantului in fata mingii, exact ca la un fault. Cine are dreptate? Amandoi din punctul meu de vedere, si o faza foarte greu de interpretat obiectiv.
Din pacate pentru Atletico, nu au reusit nici anul asta sa castige UCL, desi au eliminat in fazele premergatoare finale echipe care erau mult mai bine cotate decat Real Madrid (care a luat decizia buna cu renuntarea la Benitez, care sezonul asta nu a fost in forma, ca sa zic asa, care a reusit sa retrogradeze “cotofenele” dupa ce a avut performante slabe si la Real). S-a vazut insa ca uneori iti trebuie si jucatori cu valoare individuala mare ca sa castigi, si sa poti face diferenta. Desi ma asteptam ca fiind echipa care a revenit, sa poata transa meciul dinaintea loviturilor de departajare. Chiar daca jucatorilor li se pare incitant, este periculos ca o ruleta rusesca. Oricat te antrenezi, oricand poti gresi.
Simeone e un mare antrenor. Chiar daca echipa nu joaca spectaculos, a reusit inca o data sa joace o finala de UCL, lucru care in ultimul timp a fost prohibit pentru multe alte echipe mult mai bogate si cu traditie. Meritul este si mai mare mai ales ca a reusit in doi ani sa propuna alti jucatori, doar capitanul Gabi si Diego Godin aparand titular in ambele finale. Deci aproape toata echipa schimbata, ceea ce inseamna sa ai ochi la jucatori, si sa ii faci sa joace exact ce vrei tu.
Doua finale pierdute in prelungiri, prima dupa ce a condus foarte mult timp, si in prelungiri au cazut, in cea de-a doua intamplandu-se aproape invers. Aproape dar la fel. Tot Realul a castigat. Un pragmatism adus aproape de perfectiune dar pe care soarta l-a transformat in romantism. Tot timpul ne vom gandi cu nostalgie la o echipa mica, dar cu rezultate mari, cu un antrenor care si-a facut echipa sa tina piept gigantilor, care a scapat printre degete o cupa a campionilor. Ba nu. Doua.
Foto credit : gettyimages.co.uk


Articolul 'Atletico – pragmatism si romantism' nu are nici un comentariu

Fii primul care comenteaza acest articol!

Scrie ceva despre acest articol

Adresa de email nu va fi publicata.

Web development by Roweb

Blog de fotbal online